Mașină de poliție, implicată într-un accident în Capitală. Autospeciala s-a răsturnat (FOTO)

Publicat: 17 07. 2019, 17:23
Foto: Total Impact

O mașină de poliție s-a răsturnat pe strada Tunari din București.

Autospeciala s-a răsturnat după o coliziune cu un alt autoturism. Nicio persoană nu a solicitat îngrijiri medicale.

„A avut loc un accident rutier la intersecția Șos. Ștefan cel Mare-str. Tunari, în care au fost implicate două autoturisme, dintre care și o autospecială a Secției 6 Poliție, care se deplasa la un apel 112, având semnalele luminoase și acustice în funcțiune. În urma impactului, autospeciala de poliție s-a răsturnat. În acest moment, nicio persoană nu solicită îngrijiri medicale”, anunță Brigada Rutieră a Capitalei.

Deocamdată nu se cunoaște cauza accidentului. Oanchetă va fi deschisă în acest caz.

Traficul în zonă a fost blocat pentru efectuarea cercetărilor.

Foto: Total Impact