Bucureștenii vor avea parte, joi, de prima zăpadă din acest an

Publicat: 22 01. 2014, 17:12

Vremea se află într-un proces de răcire în toată țara, temperaturile ajungând la valorile normale pentru perioada aceasta.

Joi sunt așteptate precipitații slabe prin nordul și centrul țării, sub formă de ploaie în Banat și sub formă de ninsoare în celelalte regiuni. Din loc în loc se va forma polei, iar vântul va fi mai alert în zona montană.

În București se vor arăta și primii fulgi din acest an, cel mai probabil în prima parte a zilei, iar la amiază se vor înregistra 2 grade Celsius.

Vremea se răceşte şi la munte, aşa că temperaturile se vor apropia de pragul de îngheţ în toate staţiunile. Astfel, vor fi între minus 3 grade în Ceahlău şi 2 grade cu plus în Predeal şi la Stâna de Vale.