Bucureștenii au rămas iar fără apă caldă și căldură, după o defecțiune majoră a RADET

Publicat: 12 12. 2014, 08:20
Foto: cugetliber.ro

Bucureştenii au rămas din nou fără apă caldă şi încălzire. Reprezentanţii Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice au anunţat o defecţiune majoră la reţeaua CET Sud.

Prin urmare, cei care locuiesc în Sectoarele 2 şi 3, şi o parte din locatarii aflaţi în sectoarele 1, 4, 5 şi 6 vor trebui să îndure frigul.

În luna octombrie, mii de oameni din Capitală au trebuit să facă faţă aceleaşi situaţii după ce Elcen a redus presiunea gazelor căter RADET din cauza datoriilor de 3,2 miliarde de lei, acumulate de regie.

Sute de bucureşteni trebuie să îndure frigul în această perioadă din cauza unei defecţiuni anunţate de RADET.

„Urmare a unei avarii survenite pe rețeaua termică primară aferentă CET SUD, RADET întâmpină dificultăți pentru a se asigura furnizarea apei calde de consum și încălzirii pe aria Sectorului 2, Sectorului 3 și parțial Sectoarele 4, 5. Echipele de intervenție depun toate eforturile pentru normalizarea situației în cel mai scurt timp”, informează RADET.

131 de blocuri din zonele Basarabia, Mihai Bravu, Calea Călăraşilor, 1 Decembrie, Dristor şi Tineretului vor fi afectate de oprirea căldurii. În aceeaşi situație se află şi 114 clădiri din cartierul Aviaţiei, dar și porţiunile de la Stadionul Național „Lia Manoliu”, Spitalul Victor Gomoiu şi în apropiere de Aeroportul Băneasa.

În luna octombrie, mii de bucureşteni au rămas fără apã caldă câteva zile la rând după ce Distrigaz a redus presiunea gazului către Elcen, în urma sumelor rămase restante. Aceeaşi măsură a fost luată de către Elcen şi în cazul RADET dupã ce regia a adunat datorii de 3,2 miliarde de lei.