Bucovina, inclusă într-un circuit turistic internațional de lux / Prețul unui bilet ajunge la 130.000 de dolari
Bucovina a fost inclusă într-un circuit internațional de lux organizat de TCS World Travel, liderul mondial în rândul operatorilor de turism de lux și de circuite organizate cu avioane private.
Printre destinațiile incluse de TCS World Travel apar Bucovina și București. Aceste destinații sunt propuse în cadrul circuitului intitulat „Regate şi culturi”, programat în perioada 13 iunie – 2 iulie 2024. Înainte de perioada pandemiei de coronavirus, Bucovina a mai fost inclusă de trei ori în același circuit, scrie monitorulsv.ro.
Cei care vor lua parte la acest circuit vor sta în România în perioada 18-20 iunie, iar în una dintre cele trei zile turiștii vor zbura cu avionul privat pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava, de unde vor pleca să viziteze mănăstirile monument UNESCO din Bucovina, din secolele XV și XVI, capodopere ale artei bizantine, și se vor bucura de produsele tradiționale din această zonă a țării.
Care este prețul biletelor
O persoană care va cumpăra un bilet pentru circuitul „Regate și culturi” va trebui să plătească nu mai puțin de 129.950 de dolari, prețul acestei expediții all-inclusive acoperind absolut tot, de la călătorii cu avionul privat, hoteluri, transport terestru și mese, până la toate activitățile zilnice, ghiduri de top, băuturi, dar și bacșișurile.
Excursia durează 20 de zile și include destinații din mai multe țări, respectiv Londra (Anglia), golful Kotor (Muntenegru), Cracovia (Polonia), București și Suceava (România), Bukhara (Uzbekistan), Tbilisi (Georgia), Ashgabat și Merv (Turkmenistan), Efes și Costa de Turcoaz (Turcia). Transportul turiştilor se realizează cu un avion de lux al companiei TCS World Travel, o aeronavă Airbus A321neo-LR,cu doar 52 de locuri, iar în fiecare ţară din circuit sunt incluse vizite la cele mai importante obiective turistice.
Pentru România, cei de la TCS World Travel îi îndemnă pe turiști să aleagă această destinație pentru a explora istoria și atracțiile moderne ale țării. „O stea strălucitoare în Europa de Est, castelele pitorești ale României, mănăstirile pictate de renume mondial și capitala plină de cafenele sunt pline de farmec”, este prezentarea făcută de compania de turism.