Bricul "Mircea" a revenit în Constanţa: Nava a călătorit 40 de zile în apele Mării Negre şi Mediterane (VIDEO)

Publicat: 11 08. 2015, 10:11
Foto: reporterntv.ro

Bricul „Mircea” a revenit la Constanţa, după o călătorie de 40 de zile în apele Mării Negre şi Mediterane, informează B1 TV.

Legendarul bric i-a adus acasă pe cadeţii Academiei Navale şi pe cei ai Şcolii de Maiştri Militari. După festivităţile dedicate Zilei Marinei, vaporul va intra în reparaţii.

Cei aproximativ 160 de membri ai echipajului de pe Bricul Mircea s-au întors în Portul Constanța cu o surpriză pentru toţi cei care îi aşteptau pe mal.

Studenţii i-au salutat pe aceştia de pe vergile catargului, un exerciţiu pe cât de spectaculos, pe atât de riscant.

Tinerii spun că au avut parte de o experienţă deloc uşoară, dar frumoasă.

La festivitate, a fost prezent şi ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa. El i-a felicitat pentru curaj pe studenţii de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, dar și pe cei de la Școala Militară de Maiștri „Amiral Ion Murgescu”.

Vaporul a parcurs 4.600 de mile pe Marea Negră şi Marea Mediterană şi a făcut escale în porturi din Italia, Spania, Franța și Muntenegru.

Iar după atâtea zile, emoțiile revederii cu cei dragi au fost foarte mari.

Bricul ”Mircea” s-a întors la Constanța

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf