Brașov: Un tânăr a suferit un șoc anafilactic la scurt timp după prima doză de vaccin Pfizer. Nu avea istoric alergic

Publicat: 21 04. 2021, 17:46
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a suferit un șoc anafilactic după ce a fost vaccinat cu serul Pfizer/BioNTech la un centru din Brașov. Potrivit unui anunț transmis de Prefectură, la scurt timp după ce i-a fost administrat prima doză de vaccin, tânărul a manifestat hipotensiune, puls rapid și slab, pierdere temporară a cunoștinței. El și-a revenit rapid, însă, conform sursei citate, nu avea istoric alergic și nu suferă de vreo afecțiune.

Un tânăr vaccinat cu Pfizer a suferit un șoc anafilactic imediat după ce a primit prima doză de ser

”Astfel, în data de 20.04.2021, o persoană în vârstă de 23 de ani, de sex masculin, a prezentat o reacție adversă de tip șoc anafilactic, manifestată prin hipotensiune, puls rapid și slab, pierdere temporară a cunoștinței, pentru câteva secunde. Reacția a apărut la câteva minute după administrarea dozei de vaccin Pfizer-Biontech. Vaccinarea s-a efectuat în Centrul de vaccinare al Spitalului Militar de Urgență Regina Maria Brașov. În istoricul medical declarat al pacientului nu au existat antecedente personale patologice și nici istoric alergic.

Personalul medical din centrul de vaccinare a intervenit prompt și a acordat primul ajutor, solicitând și echipa de resuscitare din serviciul UPU. Persoana a fost stabilizată și ulterior supravegheată în UPU și internată pe secția medicală a unității sanitare. La data de 21.04.2021 pacientul solicită externarea și pleacă spre domiciliu”, se arată în comunicatul Prefecturii.

Câte doze de vaccin anti-COVID-19 au fost distribuite până acum în județul Brașov

Autoritățile locale mai precizează că, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, până în prezent, la centrele de vaccinare din județul Brașov au fost distribuite 111.653 doze vaccin Pfizer, 12.440 doze vaccin Moderna și 24.780 doze vaccin AstraZeneca.

”Numărul de doze de vaccin administrate până în data de 20 aprilie, inclusiv, este de 136.491, din care 46.878 reprezintă doze rapel (a doua administrare). Numărul cazurilor totale de reacții adverse post-vaccinale raportate este de 116 (+1 față de ziua precedentă). Cazul de reacții adverse post-vaccinale nou apărut este unul sever”, mai menționează sursa citată.

Brașov: Un tânăr a suferit un șoc anafilactic la scurt timp după prima doză de vaccin Pfizer. Nu avea istoric alergic

Potrivit datelor publicate miercuri seară deComitetulNațional de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), 91.778 de persoaneau fost vaccinate, la nivel național în ultimele 24 de ore. Astfel, de la începutul campaniei naționale de imunizare și până acum, peste 2,8 milioane de români au primit serul anti-COVID-19, dintre care 1,1 milioane au fost vaccinați cu prima doză, iar aproape 1,7 milioane au îndeplinit schema completă de imunizare.