Brașov: Un tânăr a murit după ce a intrat într-un TIR cu o mașină furată

Brașov: Un tânăr a murit după ce a intrat într-un TIR cu o mașină furată
Foto: ziare.com

Un tânăr în vârstă de 23 ani din Brașov, a murit după ce, marți seară a furat un autoturism dintr-o benzinărie și a intrat într-un TIR în timp ce era urmărit de polițiști, relatează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov, comisarul șef Liviu Naghi, a declarat că poliţiştii au fost anunţaţi, luni, în jurul orei 20:00, că un autoturism a fost furat din incinta unei stații de carburanți din municipiul Brașov.

În urma sesizării polițiștii de la Serviciul Investigații Criminale au dat în urmărire autoturismul respectiv, iar a doua zi, marţi, la ora 19:00, un echipaj al Poliției Rutiere Brașov, aflat pe DN 13, a reperat autoturismul care circula cu viteză dinspre Rupea spre Brașov.

„Polițiștii au plecat imediat în urmărirea mașinii cu autoturismul din dotare având semnalele acustice și luminoase în funcțiune. De asemenea, au fost alertate toate patrulele IPJ Brașov aflate în misiune. Şoferul autoturismului nu a oprit la semnalele echipajului care îl urmărea pe DN 13, iar în localitatea Feldioara, după aproximativ 13 kilometri, nu a oprit nici la semnalul unui poliţist rutier”, a spus Naghi.

În timp ce era urmărit de polițiști, șoferul a intrat cu mașina într-un TIR parcat pe marginea drumului. Acesta a murit pe loc.

„Cadavrul său a fost transportat la Serviciul Medicină Legală pentru necropsiere, iar cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a fost furat autoturismul și s-a produs accidentul”, a spus reprezentantul IPJ Braşov.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Avertismentul specialiștilor: Depăşirea pragului de încălzire a climei cu 1,5°C va avea consecinţe ireversibile
23:56 - Cine este individul care l-a omorât pe Cătălin, șoferul din Prahova. Bărbatul a mai avut probleme cu legea
23:36 - Ministrul Adrian Câciu, despre riscul de a pierde 1,1 miliarde de euro din PNRR: „Toate se vor rezolva, avem o perioadă de șase luni”
22:59 - Călin Popescu-Tăriceanu, achitat de ÎCCJ în dosarul mitei de 800.000 de dolari
22:38 - România datorează o sumă uriașă țărilor în care au ales să se trateze românii. Lista statelor care trebuie să primească cei mai mulți bani
22:21 - Diana Buzoianu (USR), despre scandalul Nordis: „Degeaba venim cu demisiile pe masă dacă nu rezolvăm problemele de fond”
22:09 - Tănase Stamule (PNL), despre Nelu Tătaru: Dacă există probe, va plăti, dacă nu există, va câștiga în Instanță. Poate rămâne membru de partid, dar nu poate candida la nimic și nu mai poate ocupa o funcție de conducere (VIDEO)
22:07 - Pepe, atac furibund la adresa fostei soții, după ce a fost chemat din nou la tribunal: „Dacă îi dau fetele două săptămâni, nu știe ce să facă cu ele”
21:46 - Florin Bodog (PSD), despre acuzațiile de corupție care îl vizează pe Nelu Tătaru: „E greu pentru orice lider de partid să explice aceste gesturi” (VIDEO)
21:40 - Mircea Hava, despre coaliția PSD-PNL: „Dacă mă întrebați pe mine, mâine aș pleca de la guvernare / Ar fi excepțional să despărțim odată apele” (VIDEO)