Braşov: O tânără s-a prăbuşit cu parapanta la o competiţie

Braşov: O tânără s-a prăbuşit cu parapanta la o competiţie
Foto: xtremsport.ro

O participantă la prima ediţie a Festivalului de zbor cu parapanta „ParaBunloc 2011”, debutat vineri la Braşov, s-a prăbuşit cu parapanta, anunţă Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, victima ar fi o tânără care s-a prăbuşit cu parapanta în jurul orei 13.30.

Tânăra a fost dusă la Spitalul Judeţean Braşov, unde este supusă unor investigaţii medicale.

La ora transmiterii acestei ştiri, tânăra se află în investigaţii, fiind conştientă, potrivit unor surse din cadrul Spitalului Judeţean Braşov.

Festivalul a început vineri şi se va încheia duminică, la eveniment participând peste o sută de persoane de la mai multe cluburi sportive din Braşov, Sibiu, Maramureş şi Harghita.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`