Brașov: Autoturism spulberat de tren. Un pasager a decedat. Medicii acordă primul ajutor răniților

Brașov: Autoturism spulberat de tren. Un pasager a decedat. Medicii acordă primul ajutor răniților
Sursa foto: Freepik / @bedneyimages

Un autoturism a fost lovit de un tren sâmbătă dimineața, pe o cale ferată din Brașov, între stațiile Voila și Făgăraș. În urma coliziunii, o persoană din autoturism a decedat, iar alți pasageri au suferit răni. Pasagerii și personalul feroviar din tren nu au fost răniți, potrivit stiripesurse.ro.

Accidentul a fost cauzat de neasigurarea șoferului la trecerea peste calea ferată, conform declarațiilor Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că astăzi, 11 mai 2024, în jurul orei 07:25, ca urmare a neasigurării a unui conducător auto la o trecere la nivel cu calea ferată, situată între stațiile Voila și Făgăraș, s-a produs lovirea autoturismului de către trenul IRN 473, la km 74+380. Din informațiile transmise de la fața locului, pasagerii şi personalul feroviar din trenul IRN 473 nu au fost răniți, fiind înregistrate însă persoane rănite și un decedat în rândul pasagerilor din autoturism”, potrivit unui comunicat de presă.

Trenul, care venea din Arad spre București este oprit la locul accidentului până la finalizarea cercetărilor desfășurate de către organele abilitate.

Până la reînscrierea în circulație a trenului IRN 473, următoarele 2 trenuri – R 2101 (Brașov – Sibiu) și R 2512 (Sibiu – Făgăraș) – vor staționa temporar în gările Voila, respectiv Făgăraș, deoarece pe intervalul respectiv este linie simplă. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigură că reluarea traficului feroviar, în urma accidentelor rutiere, este strict condiționată de finalizarea cercetărilor desfășurate la fața locului de organele abilitate”, spune purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`