Brăila: Poliţist sub control judiciar după ce a luat 1.000 de euro de la o persoană cercetată
Un poliţist de la Investigaţii Criminale din Poliţia Brăila este cercetat, sub control judiciar, pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a luat 1.000 de euro de la o persoană cercetată pentru furtul unei maşini, căreia i-a spus că va interveni pentru soluţionarea favorabilă a dosarului acesteia.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galaţi, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de inculpatul EFTINCA STĂNICĂ – IULIAN, inspector de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila – Poliţia municipiului Brăila – Biroul de Investigaţii Criminale, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit infracțiunea de trafic de influenţă”, transmite DNA într-un comunicat, joi.
Potrivit procurorilor, în ziua de 26.02.2014 inculpatul Eftinca Stănică – Iulian, a pretins de la un martor denunțător suma de 1.000 euro, iar în ziua de 28.02.2014 a primit de la acesta suma de 500 lei, pentru a-şi trafica influenţa pe care o are pe lângă un coleg de birou.
Prin această intervenție, inculpatul a urmărit ca colegul său de birou să soluționeze favorabil un dosar penal, care-l privea pe martorul denunțător, privind furtul unui autovehicul.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu depăşească limita teritorială a municipiului Brăila, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
f) să nu se apropie de martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale.
Procurorii i-au atras atenţia inspectorului de poliţie că dacă încalcă aceste obligaţii, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.