Armata intervine în județul Brăila. Militarii ajută echipele Electrica Muntenia să ajungă la liniile de curent care au fost rupte din cauza zăpezii.
Armata intervine împreună cu reprezentanții Electrica Muntenia pentru remedierea situației. Este vorba despre linii de înaltă tensiune, căzute din cauza viscolului și a zăpezii din zilele trecute.
Reprezentanții Electrica Muntenia nu au putut ajunge într-o zonă de câmp deschis, fiind nevoie de ajutorul Armatei, care a intervenit cu o mașină 6X6 pentru a transporta echipamentele reprezentanților firmei de electricitate și pe oamenii care lucrează la remediarea avariei.
Zeci de localități din Brăila sunt fără curent electric. Este vorba despre o linie principală care s-a rupt din cauza vremii nefavorabile din ultimele 24 de ore.