Eveniment
Polițiștii au depistat, marți, un șofer de origine turcă, dar cu rezidență în Germania, gonind prin județul Brăila la volanul unui Audi Q7, având 197 km/h.
Șoferul a fost prins între localitățile Albina și Valea Cânepii, fiind apoi amendat cu 1.800 de lei și fiindu-i suspendat permisul, scrie Mediafax.
Bărbatul de 49 de ani a fost oprit marți la prânz, pe un tronson de drum în care viteza maximă admisă este de 100 de kilometri la oră.
Surse din Poliție spun că șoferul le-ar fi spus polițiștilor care l-au oprit că, dacă tot a rămas fără permis, fiindu-i suspendat, poate continua să conducă cu viteză mare întrucât nu mai are nimic de pierdut.