Botoșani: Agent de pază de la un spital, bătut de ruda unui pacient (VIDEO)

Botoșani: Agent de pază de la un spital, bătut de ruda unui pacient (VIDEO)

Un gardian al Spitalului Județean Botoșani a fost bătut de ruda unui pacient. Tânărul s-a enervat pentru că paznicul nu i-a dat voie să intre într-una din secţiile spitalului, în afara orelor de vizită. Incident a fost surprins de camerele de supraveghere doar parțial, informează monitorulbt.ro.

”În cadrul spitalului a fost agresat un agent de pază care nu a permis unui aparţinător să intre în spital. În urma incidentului a fost solicitată prezenţa unui echipaj de jandarmi”, a declarat medicul Ştefan Bercea, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean.

Gardianul a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-facial şi de piramidă nazală, precum şi un traumatism toracic.

Botoșani: Agent de pază de la un spital, bătut de ruda unui pacient

#DIRECT_ONE_gqok4b#

Pentru a evita producerea de noi incidente, conducerea unității medicale a luat decizia ca intrarea în spital şi în Unitatea de Primiri Urgenţe să se facă pe bază de cartelă electronică, iar o firmă specializată a început deja să monteze primele aparate electronice.

”Ne confruntăm cu pacienţi care sunt recalcitranţi atât cu personalul medical, cât şi cu ceilalţi pacienţi. Cred că acesta este şi unul dintre motivele pentru care noi am beneficiat de aceste uşi care se vor închide automat şi vor putea fi accesate cu ajutorul unor cartele. Prin aceste metode şi cu ajutorul cadrelor instruite corespunzător, respectiv a agenţilor de pază, vom putea creşte siguranţa personalului medical şi a pacienţilor şi implicit calitatea actului medical”, a precizat Ramona Guraliuc, medic specialist UPU-SMURD Botoşani, citată de monitorulbt.ro.

În acest caz a fost deschis dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)