BOR, reacție la Ordinul privind desfășurarea slujbelor: Împărtăşirea comună se amână, deşi folosirea aceleiași linguriţe nu a fost sursă de infectare cu coronavirus / Îndrumări pentru biserici
Biserica Ortodoxă Română a transmis că Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului de Interne, privind desfășurarea slujbelor în condițiile stării de alertă generată de epidemia de coronavirus, este unul „realist” și „gândit în cheia firească a neutralității religioase”. BOR a precizat că îndrumările pe care le-a transmis public pe 14 mai rămân valabile, dat fiind că ele sunt în acord deplin cu măsurile sanitare decise de autorități. Asta înseamnă, însă, că împărtășirea comună în continuare se amână, chiar dacă Guvernul a decis să se poate folosi aceeași linguriță, dezinfectată după fiecare credincios. Inițial, autoritățile voiau să se folosească lingurițe de unică folosință, idee respinsă categoric de reprezentanții Bisericii. BOR a insistat, din nou, că folosirea linguriței comune nu a fost până acum sursă de contaminare.
BOR, reacție la Ordinul ce cuprinde regulile de desfășurare a slujbelor religioase, în contextul stării de alertă generată de epidemie
Biserica Ortodoxă Română a transmis, sâmbătă, că Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului de Interne privind desfășurarea slujbelor este adresat în mod egal tuturor cultelor religioase. A mai precizat că este unul „realist gândit în cheia firească a neutralității religioase care definește relația democratică a Statului român cu toate cultele din România”.
Acest Ordin prevede, între altele, că obiectele de cult cu care enoriașii intră în contact trebuie dezinfectate după fiecare utilizare. De asemenea, o dată la patru ore trebuie dezinfecate suprafețele frecvent atinse, precum mânerele uşilor, balustrade, scaune.
Documentul mai prevede că anumite ceremonii religioase, precum botezurile și căsătoriile, se pot oficia și în interiorul lăcașurilor de cult, dar doar în condiții speciale și cu prezența a maximum 16 persoane.
Spre deosebire de forma inițială a Ordinului, varianta publicată în Monitorul Oficial prevede că se poate folosi aceeași linguriță pentru împărtășanie, dar aceasta trebuie dezinfectată după fiecare credincios.
Biserica Ortodoxă Română a precizat că, și după publicarea acestui Ordin, rămân valabile îndrumările pe care le-a transmis pe 14 mai, deoarece acestea sunt în acord cu măsurile sanitare dispuse de autorități.
BOR: Împărtășirea cu aceeași linguriță nu a fost sursă de contaminare cu coronavirus
Biserica Ortodoxă Română a insistat, din nou, că folosirea linguriței comune, la împărtășirea euharistică, nu a fost până acum sursă de infectare cu SARS-CoV-2.
Aceasta face referire inclusiv la deciziile a două instanțe judecătorești din Constanța și Cluj, potrivit cărora nu au fost identificate cazuri de infectare legate de oficierea slujbelor sau de împărtășirea mai multor persoane cu aceeași linguriță. De asemenea, instanțele au mai stabilit că nu au existat suspiciuni de infectare în rândul preoților din cadrul celor două Arhiepiscopii vizate.
BOR: Împărtăşirea comună se amână, conform deciziei Sfântului Sinod
Biserica Ortodoxă Română a mai transmis că „a perceput realist și înțelegător frământarea, îngrijorarea unor credincioși și teama autorităților care gândesc inevitabil în termeni seculari, nu religioși, modalități de protejare a populației”.
Tocmai de aceea, chiar și după ce Guvernul a relaxat regulile de desfășurare a slujbelor, rămâne în vigoare decizia Sfântului Sinod, aceea ca „împărtășirea comună” din timpul Sfintei Liturghii să se amâne o foarte scurtă perioadă de timp, pentru consultarea cu celelalte Biserici Ortodoxe pe tema aceasta.
BOR insistă că împărtășirea se va face întotdeauna „dintr-o singură pâine” și „dintr-un singur pahar al binecuvântării”.
„Așadar, modalitatea de împărtășire cu tot ce presupune ea va fi decisă exclusiv de Biserică în spiritul comuniunii și discernământului duhovnicesc”, se mai arată în comunicat.
În schimb, credincioșii au în continuare posibilitatea împărtășirii individuale.
Îndrumări sanitare comunicate de Biserică, menite să limiteze pe cât posibil riscul de infectare cu COVID-19
- trebuie luate măsurile necesare pentru ca enoriașii să nu fie nevoiți să atingă mânerele ușilor, la intrarea și ieșirea din biserici
- acolo unde este posibil, intrarea să se facă pe o ușă, iar ieșirea pe alta, astfel încât să fie evitată intersectarea credincioșilor
- lăcașurile de cult să fie aerisite la interval de patru ore
- la intrarea în biserici vor fi amplasate soluții de dezinfectare; toți credincioșii trebuie să le folosească pentru a-și dezinfecta mâinile
- „în perioada de pandemie, se va evita atingerea sau sărutarea sfintelor icoane şi a sfintelor moaşte, precum şi a mâinii slujitorilor Sfântului Altar. Evlavia pentru sfintele icoane şi pentru sfintele moaşte se poate arăta printr-o închinăciune, însoțită de semnul Sfintei Cruci, iar respectul pentru ierarh şi preot printr-un gest de înclinare a capului”