BOR, reacție după Bucharest Pride. Vasile Bănescu: Ofensiva ideologiei pansexualiste / lgbt-iste va fi totdeauna denunțată ferm de Biserica Ortodoxă

BOR, reacție după Bucharest Pride. Vasile Bănescu: Ofensiva ideologiei pansexualiste / lgbt-iste va fi totdeauna denunțată ferm de Biserica Ortodoxă
Foto: Inquam Photos / George Călin

Biserica Ortodoxă Română a transmis un punct de vedere, duminică, în contextul Bucharest Bride, marșul comunității LGBT care a avut loc sâmbătă în Capitală, potrivit G4Media.ro.

Reacția BOR după Bucharest Pride, marșul comunității LGBT

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, spune că „homosexualitatea a fost, este și va rămâne ne-firească”.

„Stilul e omul. Creștinismul și Biserica evită cu discernământ ridicolul, grotescul, manifestările stridente și zgomotoase. Evident, homosexualitatea a fost, este și va rămâne ne-firească, fiind unul dintre păcatele (ratările) orientate împotriva firii omenești create de Dumnezeu cu un sens moral și spiritual profund”, a declarat reprezentantul BOR.

El susține că „în homosexualitate, ca și în orice păcat sau viciu al nostru, nu există un sens”.

„Acesta este totdeauna unul ascendent, meta-fizic și nu se confundă cu plăcerea și individualismul mărginite de biologic. Omul este o ființă liberă, rațională, datoare să-și umple viața cu sens. Noi toti reușim asta în grade diferite sau deloc”, a adăugat Vasile Bănescu.

„În miezul creștinismului se află libertatea responsabilă, iubirea «rațională» (agapică) și fidelitatea față de Adevăr/ Hristos și cuvintele Lui din Evanghelii. Credința, speranța și dragostea orientate spre C/celălalt sunt cartea de vizită a oricărui creștin real, deci realist”, a continuat el.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei spune că noțiunea de „căsătorie” este luată „cu asalt” de „ofensiva ideologiei lgbt-iste”.

„Ofensiva ideologiei pansexualiste/ lgbt-iste prin care noțiunile de «căsătorie» si «familie» sunt luate cu asalt, încercându-se forțarea lor și atașarea oficială de homosexualitate este și va fi totdeauna denunțată ferm de Biserica Ortodoxă. Întrucât căsătoria/ familia rezultată din ea este o instituție multimilenară care a fost rezervată dintotdeauna și în toate culturile lumii exclusiv unirii firești dintre un bărbat și o femeie, o instituție fondată pe rațiuni adânci, inclusiv înalt spirituale, legate de mersul omenirii înainte”, a mai declarat Vasile Bănescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`