Bogdan Olteanu a ajuns joi dimineață la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție. Tot acolo a sosit și Călin Popescu Tăriceanu, audiat în același caz, dar în calitate de martor, informează B1 TV.
Niciunul nu a dat declarații în fața jurnaliștilor.
Bogdan Olteanu, audiat la DNA în dosarul în care este acuzat de corupție
#DIRECT_ONE_7larno#
Tăriceanu s-a prezentat la sediul instituției pentru a le vorbi procurorilor, el fiind propus pe lista martorilor chiar de către apărătorul lui Olteanu.
Fostul viceguvernator al BNR este acuzat că a luat un milion de euro șpagă de la Sorin Ovidiu Vântu pentru a-l convinge pe Călin Popescu Tăriceanu, atunci premier al României, să-l numească pe Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării. Olteanu a negat acuzația.
Ulterior, Tăriceanu chiar l-a numit pe Mihaiu în acest post și se speculează că a primit și el, în schimb, un milion de euro.