Bogdan Matei, senator PSD, despre primarul din Mioveni, acuzat de trafic de influență: „Noi nu putem tolera așa ceva, până se va dovedi sau nu această prezumție de nevinovăție, partidul se delimitează de astfel de oameni” (VIDEO)

Publicat: 05 10. 2023, 14:27
Sursa foto: Facebook / Bogdan Constantin Matei

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, a fost reținut de DNA sub acuzația de trafic de influență, miercuri seară, într-un dosar în care procurorii îi impută că ar fi cerut 30.000 de euro mită pentru o angajare într-un spital pe un post de conducere, au anunțat surse judiciare pentru G4Media.ro.

Bogdan Matei, senator PSD, a avut o intervenție telefonică în emisiunea News Pass, moderată de Laura Chiriac, unde a vorbit despre primarul PSD din Mioveni care este acuzat de trafic de influență.

Senatorul a fost întrebat de ce PSD-iștii din Mioveni sunt solidari cu primarul și dacă se gâdesc aceștia că, de fapt, e o înscenare tot ce s-a întâmplat acolo.

“Acum, probabil că dumnealor mizează pe o chestiune afectivă, ca să spun așa, mai degrabă decât una pe ceea ce s-a întâmplat cu exactitate. Partidul Social Democrat s-a delimitat foarte rapid, inclusiv Organizația Județeană, iar în conformitate cu statutul ierarhic, Organizația Județeană sau Biroul Național Politic poate decide cu privire la oricare membru al Partidului Social Democrat. Nu mai puțin adevărat e că aceștia au și cât de atac, alte comisii în justiție și așa mai departe. Cert este un singur lucru că Partidul Social Democrat se delimitează de astfel de cazuri, indiferent de acțiunile  empatice sau mai puțin empatice a celor de la Mioveni.

Astăzi avem un caz foarte clar, dovedit sau nu, vom vedea acest lucru, însă nu putem tolera astfel de lucruri.”, a declarat senatorul.

Bogdan Matei a mai fost întrebat și dacă cei care îl susțin pe primar și fac scut în jurul lui vor fi sancționați în vreun fel?

“Nu, pentru că este o chestiune de solidaritate. Fiecare dintre noi are dreptul la opinie, dar și la solidaritate sau mesaje, însă ceea ce ne interesează pe noi este un singur lucru, delimitarea partidului de astfel de acțiuni, și în principal de membrii săi. Ori din acest punct de vedere, noi am reacționat foarte prompt, ne-am delimitat și astfel de lucruri le vom face în continuare, repet, indiferent de acțiunile de solidaritate pe care le vor face unii sau alții, pe care îi înțeleg dintr-un singur principiu, și anume acela al prezumției de nevinovăție.

Noi nu putem tolera așa ceva, până se va dovedi sau nu această prezumție de nevinovăție, Partidul Social Democrat se delimitează de astfel de oameni.”, a mai spus senatorul PSD.

PSD Argeș a anunțat că a votat, miercuri, pentru excluderea din partid a primarului din Mioveni, Ion Georgescu, care ar fi fost reținut de DNA sub acuzația de trafic de influență.