Bogdan Matei, după tragedia de la Ferma Dacilor: Sunt două instituții care ar trebui să se sesizeze, DNA-ul și Tribunalul Militar (VIDEO)

Publicat: 11 01. 2024, 19:05
Sursa foto: Facebook / Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Senatorul PSD, Bogdan Matei, a avut o intervenție în emisiunea „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, pe B1 TV, unde a vorbit despre tragedia de la Ferma Dacilor.

De nu a fost tras la răspundere nimeni din partea statului?

Senatorul a fost întrebat de ce până acum nimeni de la stat nu a fost tras la răspundere până acum pentru incendiul care a avut la complexul turistic de la Tohani.

“În primul rând, cred că sunt două instituții care ar trebui să se sesizeze, pe de o parte DNA-ul, și, pe de altă parte, este Tribunalul Militar care, din păcate, până în acest moment, nu au avut nicio reacție. Cred eu că ar fi trebuit prin această perspectivă să avem o reacție, pentru că aici avem de a face cu o instituție militarizată numită ISU, iar de toate aspectele legate de intervenție, modalități de acționare, modalități de conducere sau intervenție la nivelul acestei instituții, se ocupă Parchetul Militar.

Până în acest moment, nu am avut nicio reacție, dacă acolo s-a acționat corespunzător, dacă într-adevăr, controalele efectuate au fost cu bună credință, iar măsurile au fost duse la îndeplinire”.

„Avem parte de găinării din partea unui găinar”

Senatorul PSD a comentat și faptul că Dosarul privind redeschiderea urmăririi penale în cazul foștilor șefi ai ISU Prahova a fost amânat de instanță.

“Din punctul meu de vedere, este clar că este o cârdășie pentru că nu ai cum să nu vezi un astfel de edificiu în localitatea ta și să nu intervii, să vezi ca e, totuși, situația reală și doar să apari la televizor în calitatea ta de edil și să spui că nu ai putut să intri acolo că era poarta închisă sau, mă rog, ferecată.

Punctul doi, cred că ați prezentat foarte clar cum anumiți domni ai statului de la ISU mergeau prin spate, pe acolo, și serveau sticle de vin, mese și așa mai departe. Am mai spus-o că avem parte de găinării din partea unui găinar. Îmi cer scuze pentru expresie, dar asta mi-a venit atunci.

N-ai cum să pui în pericol mii de turiști și tu, totuși, să te duci în zona în care să te mulțumești cu o sticlă de vin și un avertisment, plecând liniștit acasă.

(…) eu nu cred că vor fi păsuiți. Este doar un moment de analiză sau de control din partea DNA-ului pentru a se lămuri foarte clar despre ce este vorba acolo și asta spun pentru că există și un volum foarte mare de documente din perspectiva declarațiilor avocatului domnul Dinicu, care a spus că domnia sa a folosit toate materialele necesare astfel încât să preîntâmpine un astfel de incident.

Se pare că acestea există, probabil, doar în documente, dar nu și faptic, real. Mai mult de atât, se spune în pledoaria domnului avocat că domnul Dinicu a făcut toate eforturile pentru a preveni un incendiu prin achiziționarea tuturor mecanismelor necesare. Nu stă în picioare nici acest lucru. Cum de altfel a mai apărut, pe surse, că prima dată de la un televizor care scotea fum, apoi de la o țigară care a fost uitată pe undeva …”