Bogdan Licu, Procuror General interimar al României: Trebuie să ne asigurăm că nu se vor opri cercetările penale (VIDEO)
Într-o conferință de presă, Bogdan Licu, Procurorul General interimar al României, a făcut mai multe declarații despre scandalul interceptărilor și transmiterea acestora de la SRI către Direcția de Operațiuni Speciale. Acesta a afirmat că trebuie asigurate cercetările penale și ca acestea să nu se oprească, indiferent de ce se va întâmpla.
"Nu am o statistică până acum. Probabil, după publicarea deciziei Curții Constituționale, se vor ridica excepții care vor fi soluționate de instanțele de judecată. Datoria mea ca conducător interimar al acestui minister este sa ma asigur ca nu vor opri cercetările și nu vor exista acele sincope în desfășurarea interceptărilor. Până la publicarea ordonanței în monitoul oficial, nu este niciun impediment pentru a lucra cu SRI-ul. Nu vă ascund faptul că, noi am dispus măsurile necesare pentru a acoperi această deficianță, și să nu ne pună în executare a mandatelor de interceptare cu Serviciul Român de Informații. Întrerupem cu SRI și le continuăm fără întrerupere cu Directia pentru Operațiuni Speciale din cadrul IGPR", a transmis Bogdan Licu.
Acesta a mai spus că procurorii care investighează un caz ar trebui să își gestioneze activitatea în așa fel încât să se întrerupă activitatea cu SRI și să se continue cu Direcția de Operațiuni Speciale.
Bogdan Licu: Trebuie să ne asigurăm că nu se vor opri cercetările penale
#DIRECT_ONE_ngfnll#
"Săptămâna trecută am avut o videoconferință cu toți procurorii generali ai parchetelor curților de apel.. Astăzi am rămas în continuare cu dânșii. Procurorul care are un dosar, trebuie să-și gestioneze activitatea în așa fel încât să întrerupă punerea în aplicare a interceptării cu SRI și să continue cu Direcția de Operațiuni Speciale. Împreună cu M.A.I. am găsit acele soluții prin care să nu putem fi atacați în instanță, pe motive de nelegalitate, dacă va fi cazul.
Direcția de Operațiuni Speciale nu poate lua tot ce făcea SRI-ul înainte. Ei pot prelua, dar nu pot face totul. Problema cea mai mare nu va fi în domeniul interceptărilor ci în starea de tehnică ambientală, în acțiunile de filaj, în transcrierea a ceea ce se vorbește, în captarea traficului de date… aici vor apărea probleme mai mare decât la interceptări.
Nu avem o statistica exactă pe mandate de interceptare. Ne-au luat și pe noi prin surprindere acest lucru", a mai spus Bogdan Licu.