Bogdan C. Popa și firma Green Line Construct sunt doi dintre denunţătorii din dosarul primarului general Sorin Oprescu, scriu jurnaliștii de la Evenimentul Zilei.
Din referatul procurorilor reiese că Sorin Oprescu a primit de la un denunţător aproximativ un milion de euro şpagă.
Au fost 19 întâlniri în care denunţătorul l-ar fi mituit pe primarul general, iar sumele erau cuprinse între 20.000 și 60.000 de euro.
Aceşti bani au venit de la un subordonat, care plătea pentru a nu fi dat afară.
Unul dintre denunţătorii primarului Oprescu este Bogdan C. Popa. Acesta a fost mutat de edil de la Complexul Mogoşoaia, unde Popa era şef, la Administraţia Cimitirelor.
Transferul s-a făcut după ce contractele pe bani publici care puteau fi luate de Complexul Mogoşoiaia s-au epuizat.
La Administraţia Cimitirelor trebuiau făcute lucrări atât pentru rețeaua de apa-canal, cât și pentru asfaltarea aleilor cimitirelor Ghencea, Metalurgiei şi Sf. Vineri, iar procurorii cred că tocmai de aceea Opreescu l-a trimis acolo pe Popa.
Pe lista denunţătorilor se mai află şi firma Greene Line Construct, pentru șpăgile aferente lucrarilor de la Palatul Mogoșoaia.
Primarul general al Bucureștiului a ajuns în fața judecătorilor după ce a fost denunțat de un client mai vechi, abonat la lucrări publice.
În comunicatul procurorilor se vorbește de 4 denunţători în acest dosar cu 10 suspecţi, ale căror declarații l-au dus pe Oprescu în arest preventiv.
Procurorii susţin că după ce șpaga ajungea la primarul general reprezentanții firmelor mituitoare nu mai așteptau la ușa edilului din Primarie câte 4-5 ore, ci doar câte 3-5 minute.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, reţinut de procurorii anticorupţie după ce ar fi primit mită 25.000 de euro, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, mandatul fiind trims duminică noaptea de magistrații Tribunalului București. (Detalii AICI)