Bodo, solistul formației Proconsul, implicat într-un accident rutier: "Maşina e răsturnată, dar nimeni nu a păţit nimic"

Publicat: 08 02. 2013, 13:07

Solistul formației Proconsul a fost implicat într-un accident rutier petrecut pe E85. Acesta a declarat că a pierdut controlul volanului din cauza poleiului și s-a răsturnat cu mașina în care se aflau 7 persoane.

În urma accidentului, nimeni nu a fost rănit.

„Toată lumea e în regulă. Nimeni nu a pățit nimic. Mașina e răsturnată, așteptăm să vină o macara să o ridice. Apoi vom pleca la Suceava, unde vom susține un concert”, a zis Bodo într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 Tv.

Accidentul s-a petrecut din cauza condițiilor de drum nefavorabile.

Bogdan Marin a mai fost implicat într-un accident ușor și în 2010, în Constanţa, în urma căruia i-a fost suspendat permisul pentru 60 de zile.

Cântăreţul nu a respectat un indicator „Oprire” şi a pătruns într-o intersecţie unde a lovit un alt autoturism. Niciunul dintre şoferi nu a fost rănit în urma coliziunii.

Bodo, despre accidentul rutier în care a fost implicat

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: