Nici bine nu a început noul an școlar, că deja a început sezonul virozelor respiratorii.
Numărul infecţiilor respiratorii, în special, în rândul copiilor a crescut deja.
Doar în ultima săptămâna au fost 419 cazuri de infecţii acute respiratorii, atât la copii, cât şi la adulţi şi 43 de internaţi, informează DSP Timiş. De asemenea, au apărut şi mai multe cazuri de pneumonii, 77, iar dintre acestea, aproximativ 50 de persoane au ajuns să fie internate în spital, informează Observator.
Numărul copiilor prezenți pe holurile unităților spitalicești a crescut deja. Însă, medicii spun că vârful cazurilor încă nu a venit. Abia pete două-trei săptămâni se vor vedea efectele intrării în colectivitate.
Cadrele medicale le recomandă părinţilor să fie foarte atenţi la simptomele copiilor, iar atunci când sesizează o problemă medicală, să-i ţină acasă. Un motiv ar fi pentru a nu da virusul și altor copii, iar pe de altă parte, ca boala să nu se complice, să apară și alte probleme mai grave. Printre semnele care ar trebui să ne îngrijoreze se numără febra, mai precis febra peste 38,5.
UN alt lucru important de care trebuie să ținem cont este spălatul mâinilor. Acest lucru trebuie făcut cât mai des, mai ales când copiii merg în colectivitate. De asemenea, la fel de important este și consumul de fructe şi legume, pentru aportul necesar de vitamine.