Blaga: M-am deplasat cu antemergător doar când eram chemat într-un timp foarte scurt de președinte sau de premier
Vasile Blaga a declarat că, în perioada în care a fost Ministru de Interne, nu a folosit coloana oficială decât atunci când miniștri din alte state au efectuat vizite în România. Când era convocat rapid de președinte sau pemier folosea antemergător.
”Am explicat cu coloana oficială. Coloana oficială am folosit-o ori de câte ori colegi de-ai mei, miniștri, au venit în România, pentru că așa m-au primit și ei.
Deplasări cu antemergător am făcut ori de câte ori am fost chemat într-un timp foarte scurt de exemplu de șeful CSAT, care e șeful statului, sau de primul ministru. În rest, nu”, a declarat Blaga.
Întrebările jurnaliștilor au fost puse în contextul în care ministrul de Interne Gabriel Oprea este acuzat că s-a folosit de coloanele oficiale, deși nu avea acest drept conform legii.