Bivolaru scapă de trei capete de acuzare, după ce faptele s-au prescris

Bivolaru scapă de trei capete de acuzare, după ce faptele s-au prescris

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, scapă de trei dintre capetele de acuzare deoarece aceste fapte s-au prescris, potrivit unui procuror prezent la ședința de la ICCJ.

Acuzațiile de sex cu minori, corupție de minori și trecere frauduloasă a frontierelor sunt astfel retrase de pe numele lui Bivolaru, al cărui dosar este judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Același procuror a cerut, vineri, pedepse cu închisoarea orientate spre maximum în cazul lui Gregorian Bivolaru, pentru act sexual cu un minor, trafic de minori şi perversiuni sexuale, şi o pedeapsă cu suspendare pentru complicele acestuia, care a încercat să-l scoată din ţară pe fondatorul MISA, informează Mediafax.

Judecătorii de la Curtea Supremă care se ocupă de judecarea acestui dosar au fost amenințați îniante de ultimul termen în cazul Bivolaru, unul dintre magistrați primind acasă o scrisoare în care i se cerea ca inculpatul să primească condamnare cu suspendare.

Ionuţ Matei, preşedintele completului de la ICCJ care judecă dosarul lui Gregorian Bivolaru, a primit o scrisoare de ameninţare în care i se indică să dea „o soluţie blândă” în cauză, altfel „cei indignaţi”, semnatarii documentului, se vor implica în eliminarea lui din justiţie. (Detalii AICI)

Aceste amenințări nu sunt primele adersate magistraților de la ICCJ, anunță președinta Curții, Livia Stanciu. Aceasta spune că Ionuț Matei a primit și alte amenințări de când judecă dosarul lui Bivolaru, spunând că este o situație ”inacceptabilă”.

În 12 aprilie 2012, judecătorii ICCJ Ionuţ Matei, Cristina Rotaru şi Ioana Bogdan au decis să reţină spre rejudecare dosarul în care Gregorian Bivolaru a fost achitat pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trafic de minori, admiţând astfel recursul procurorilor şi desfiinţând deciziile anterioare ale instanţelor. Gregorian Bivolaru a fost arestat în aprilie 2005, în Suedia, însă în luna noiembrie acelaşi an, autorităţilor române li s-a respins cererea de extrădare a acestuia.

Din 23 mai 2013, instanţa îl citează pe Gregorian Bivolaru şi cu noul său nume, Magnus Aurolsson, fiind prima oară când este menţionat astfel în dosarul în care este acuzat de trafic de minori.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`