Bistrița: Un turist rătăcit în Munții Suhard a fost găsit de salvamontiști după șase ore de căutări

Bistrița: Un turist rătăcit în Munții Suhard a fost găsit de salvamontiști după șase ore de căutări

Salvamontiștii din Bistrița-Năsăud  au găsit, în Munții Suhard, un turist din Luduș, județul Mureș, rătăcit în noaptea de miercuri spre joi, după șase ore de căutări.

Potrivit șefului Serviciului Public Salvamont Bistrița, Mircea Baciu, turistul a plecat singur spre Vârful Omu, cel mai înalt din Munții Suhard, și s-a rătăcit la întoarcere, din cauza ceții dense.

„Turistul de 26 de ani din Luduş a pornit spre Vârful Omu din Pasul Rotunda. Se cazase acolo la o cabană. S-a rătăcit la întoarcere fiindcă a început să sufle viscolul, i-au fost acoperite urmele. În jurul orei 22.00 ne-a cerut ajutorul, iar la 23.00 am plecat în căutarea lui. L-am găsit la ora 5.00 dimineaţa zilei (joi – n.r.), l-am predat cabanierului şi acum ne întoarcem acasă”, a spus Baciu pentru Mediafax.

Munţii Suhard sunt o grupă muntoasă a Carpaţilor Maramureşului şi Bucovinei, aparţinând de lanţul muntos al Carpaţilor Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Omu având 1.932 de metri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)