Bistrița-Năsăud: Un mort și șase răniți într-un accident rutier

Bistrița-Năsăud: Un mort și șase răniți într-un accident rutier
Foto: ziaruldepenet.ro

Accident cumplit pe DN 17, în localitatea Șieu Măgheruș din județul Bistrița-Năsăud, în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața, iar alte șase persoane au fost rănite, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Mina Resteman, transmite Agerpres.

Șoferul care a decedat, în vârstă de 42 de ani, domiciliat în județul Botoșani, a încercat să efectueze o depășire, moment în care a acroșat mașina care se afla în fața sa, după care a colizionat o altă mașină care circula regulamentar din sens opus. Un alt autoturism care se afla în spatele celui care a provocat accidentul a intrat în mașinile deja lovite.

Traficul rutier pe DN 17 a fost blocat mai bine de o oră, iar la fața locului au intervenit două echipaje de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă, două echipaje de prim ajutor ale SMURD și o ambulanță.

Trei dintre răniți au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița, iar alți trei au refuzat internarea, pe motiv că rănile lor nu sunt grave, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Viorel Botezatu.

Polițiștii au deschis o anchetă, pentru a stabili exact condițiile în care s-a produs accidentul rutier de pe DN 17.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`