Bistriţa-Năsăud: Două persoane infectate cu gripă au murit în ultimele 24 de ore. Bărbații aveau vârsta de 34 de ani, respectiv 41

Publicat: 05 01. 2024, 16:59
Actualizat: 05 01. 2024, 17:02
Sursa foto: Freepik

Două persoane confirmate cu gripă au murit în ultimele 24 de ore.

Este vorba despre doi pacienţi internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi confirmaţi cu gripă, unul având vârsta de 34 de ani, iar celălalt 41 de ani, conform Agerpres.

Ambii pacienți aveau comorbidități. Și anume, bărbatul de 34 de ani era pacient oncologic, iar cel de 41 de ani era un caz social, diagnosticat cu o boală cronică de rinichi şi etilism.

Un alt pacient infectat cu gripă a murit de Crăciun

De asemenea, un alt pacient infectat cu virusul gripal a murit și de Crăciun.

„În decembrie, a fost un deces, 82 de ani avea bărbatul, decedat în 25 decembrie, confirmat cu gripă tip A. Următorul deces, la un bărbat de 34 de ani, decedat în 4 ianuarie, cu gripă tip B. Decesul de astăzi, un bărbat de 41 de ani, confirmat cu gripă tip A. Toţi aveau comorbidităţi”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalulului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Camelia Strungari.

De la începutul lunii decembrie 2023 şi până la această dată, la spitalul din Bistriţa au fost internaţi 16 pacienţi cu gripă. Printre aceștia se numără și şapte copii cu vârste cuprinse între şapte luni şi opt ani, a precizat purtătorul de cuvânt al SCJU.

În intervalul 25 – 31 decembrie, au fost raportate 32 de cazuri de gripă, din care nouă au necesitat spitalizarea, conform celei mai recente informări realizate de Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud.