Biserică fără autorizații: Lăcașul sfânt ridicat fără avizul ISU, la un pas de a fi dărâmat (VIDEO)

Publicat: 18 03. 2016, 11:55

Dacă în Timiş a fost ridicată o biserică privată, la Constanța, un lăcaş de cult se află la un pas de a fi dărâmat.

Acuzaţiile sunt grave: astfel, biserica ar fi fost construită fără autorizații. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a constantat că lăcaşul de rugăciune nu avea nici măcar avizul pentru stingerea incendiilor, lucru care pune în pericol siguranţa miilor de credincioş.

Biserică fără autorizații: Lăcașul sfânt ridicat fără avizul ISU, la un pas de a fi dărâmat

#DIRECT_ONE_gqa45v#

Biserica, denumită Sfântul Haralambie, se află pe cel mai important bulevard al Constanţei, în zona Tomis Nord. La început, lăcaşul de cult a fost ridicat pe spațiu public în baza unei autorizații temporare. Biserica era iniţial una modestă, din lemn. Autorizația obţinută de preotul paroh a expirat apoi, dar asta nu l-a împiedicat pe acesta să înceapă o nouă construcție, grandioasă, în jurul bisericii vechi. Pe măsură ce clădirea se înălţa, nimeni nu a făcut vreun demers pentru a se obţine avizele necesare din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sau din partea Primăriei. ISU a constatat că biserica nu are nici avizul de securitate la incendiu, deși aici au avut loc deja sute de slujbe.Ulterior, acelaşi preot a investit şi în construcţia unei case mortuare, însoţită de anexe. Aşadar, un întreg complex bisericesc ar fi fost ridicat pe spațiul public, fără niciun document din partea autorităţilor, scriu jurnaliştii de la reporterntv.

Localnicii sunt revoltaţi.

“Nu mi se pare deloc corect! Ce ar fi dacă toată lumea şi-ar implanta case, blocuri peste tot.

Cred că întâi trebuie luate lucrurile de jos. Şi abia apoi, când ai toate documentele puse la punct toate, te apuci de lucru”, a spus o localnică.

Dar preotul nu pleacă urechea la gurile rele și susține că are suportul întregii comunități pentru ca noul lăcaş de cult să fie finalizat. Dovadă stă un afiș lipit la intrarea în biserică în care enoriașii îi cer să aibă o atitudine fermă în demersul său.

"Sunt sigur că Maica Domnului și Sfântul Haralambie nu ne vor lăsa și vom putea trece peste problemele care sunt", a declarat omul domnului.

Sfinţii nu l-au scăpat însă pe preot de amenzi.

"Este o construcție neautorizatã. S-au dispus niște mãsuri printr-un proces-verbal de amendã și am constatat cã s-au sistat lucrãrile și cã mãsurile dispuse au început sã fie realizate", au constatat autoritățile.

Biserica Sfântul Haralambie a mai fost implicată în scandaluri. În iulie 2012, locuitorii din zona Tomis Nord au chemat poliția pentru că preoții oficiau slujbe religioase inclusiv de înmormântare folosindu-se de sistemul audio. Liniștea în zonă era astfel perturbată.