Consilierul PNL din Consiliul General al Primăriei Capitalei Ciprian Ciucu atrage atenția asupra “decorațiunilor” de la Primăria Capitalei.
Într-o imagine surprinsă la celebrul concurs pentru logoul Capitalei, pe pereții Primăriei pot fi văzute atârnând “tablouri din pinacoteca Muzeului Municipiului București”.
Mai grav, acestea sunt ținute în “condiții improprii”, spune Ciucu.
"Mă înșeală privirea, sau… (!!!)
Tablouri de patrimoniu din pinacoteca Muzeului Municipiului București decorează pereții Primăriei în condiții improprii?
Această fotografie este de la celebrul concurs pentru acel logo inutil.
Dacă așa stau lucrurile, păi atunci avem o problemă. Pentru că înțeleg că ar fi fost luate din muzeu fără nicio protecție și asigurare și că i-au împodobit birourile doamnei. Probabil că ei, directorii de la Muzeu, din exces de zel", scrie Ciucu pe Facebook.