Ana Birchall, despre extrădarea lui Radu Mazăre: În acest moment la Ministerul Justiției nu exista nicio solicitare, nicio informație oficială

Ana Birchall, despre extrădarea lui Radu Mazăre: În acest moment la Ministerul Justiției nu exista nicio solicitare, nicio informație oficială
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a anunțat, miercuri, că până în prezent la minister nu a ajuns nicio solicitare sau informare privind cazul lui Radu Mazăre care a fost prins de autoritățile din Madagascar și plast sub arest pentru 6 zile.

„În acest moment la Ministerul Justiției nu există nicio solicitare, nicio informare, nicio informație oficială. Când vom primi o informație oficiala eu voi dispune aplicarea măsurilor strict legale”, a declarat Ana Birchall.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române, Radu Mazăre a fost prins și arestat pentru șase zile.

”Autoritățile din Madagascar au comunicat Inspectoratului General al Poliției Române, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, faptul că un cetățean român, urmărit internațional pentru punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 9 ani, a fost arestat, la data de 8 mai a.c., pentru o perioadă de 6 zile.

Poliția Română a fost în permanentă legătură cu autoritățile din Madagascar, colaborând cu acestea în vederea depistării și arestării persoanei urmărite internațional.

Persoana arestată de autoritățile din Madagascar a fost condamnată de Curtea de Apel București, în anul 2017, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuată și constituire de grup infracțional organizat”, se arată în comunicatul citat.

În luna februarie, Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor fictive de terenuri de pe faleza din Constanța.

De asemenea, pe 3 mai, fostul edil a primit o condamnare la 9 ani și 10 luni de închisoare în dosarul „Polaris”. Decizia a fost luată de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție și nu este definitivă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`