Bilanțul Jandarmeriei, după un an marcat de scandaluri: Ce anunț a făcut Carmen Dan 

Bilanțul Jandarmeriei, după un an marcat de scandaluri: Ce anunț a făcut Carmen Dan 

42 de jandarmi au fost trimişi în faţa judecătorilor în urma violenţelor din urmă cu un an din Piaţa Victoriei. Precizarea a fost făcută de ministrul Carmen Dan la bialanţul Instituţiei. De asemenea, Dan susţine că mai trebuie făcute efoturi pentru gestionarea unor astfel de situaţii.

”În ultimul an, jandarmii nu s-au schimbat, modalitățile de intervenție au rămas aceleași, iar regula fundamentală este prevenirea și evitarea violențelor. Așa se face la cele peste 31.000 de misiuni de ordine publică, momente de violență au fost puține iar cel mai grav rămâne cel din Piața Victoriei. S-a vorbit mult despre acel moment, dar mult mai puțin despre faptul că la acea intervenție 79 de persoane au fost ridicate și conduse la poliție iar acum cei care au provocat violențe sunt în instanță, în fața judecătorilor. Vorbim de trei dosare penale în care sunt cercetați 42 de suspecți”, a declarat Carmen Dan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`