Prezentat mereu de propaganda PSD/USL drept unul dintre cei mai buni premieri ai României (după Adrian Năstase), Călin Popescu Tăriceanu a fost mereu asociat cu o perioadă de prosperitate în economia României.
Numai că, încet, încet ies la iveală cum se făceau de fapt lucrurile în Guvernul Tăriceanu.
Actualul şef al Senatului, practic al doilea om în stat, nu ar trebui să se simtă prea bine având în vedere că deja patru oameni din guvernul său au ajuns la puşcărie.
Iată despre cine este vorba:
– Codruţ Sereş, ministrul Economiei în Guvernul Tăriceanu, a fost condamnat definitiv, marţi, de Instanţa supremă, la 4 ani şi 8 luni de închisoare în Dosarul privatizărilor strategice (Detalii AICI)
– Zsolt Nagy, ministrul Comunicaţiilor în Guvernul Tăriceanu, a fost şi el condamnat definitiv la 4 ani de închisoare, în acelaşi dosar cu Codruţ Sereş (Detalii AICI)
– George Copos, vicepremier în Guvernul Tăriceanu, a fost condamnat definitiv la 3 ani şi 8 luni de închisoare în Dosarul Transferurilor şi la 4 ani în Dosarul Loteria I (Detalii AICI)
– Cristian David, ministru delegat pentru acquisul comunitar şi ulterior al Internelor în Guvernul Tăriceanu, precum şi unul dintre cei mai apropiaţi oameni ai actualului preşedinte al Senatului se află în arest, fiind acuzat că a luat mită o jumătate de milion de euro (Detalii AICI)
– Tudor Chiuariu, ministru al Justiţiei în Guvernul Tăriceanu, condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare în dosarul Poşta Română şi trimis în judecată în dosarul retrocedărilor ilegale, alături de Viorel Hrebenciuc (Detalii AICI şi AICI)
Alţi doi foşti miniştri în Guvernul Tăriceanu au şi ei probleme cu Justiţia. Laszlo Borbely şi Varujan Vosganian au fost salvaţi de Parlament atunci când DNA a cerut încuviinţarea pentru începerea urmăririi penale. De asemenea, Mariana Câmpeanu, fost ministru al Muncii în Guvernul Tăriceanu, este martor în dosarul pensionării soţului.