Bilanț COVID: Peste 7000 de noi infectări. Scădere considerabilă a ratei de incidență în București

Publicat: 26 02. 2022, 10:53
Actualizat: 26 02. 2022, 13:22
Foto: Hepta.ro

Sâmbătă, 26 februarie 2022, au fost înregistrate 7.191 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2,  într-un interval de 24 de ore. De asemenea, au fost raportate 101 decese, dintre care 5 anterioare intervalului de referință, transmite CNCCI.

Rata de infectare este în scădere în București, astăzi înregistrând 22.84, fața de 26.34, vineri.

În total, până astăzi, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.724.480 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 108.766 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

2.453.349 de pacienți au fost declarați vindecați.

Într-un interval de 24 de ore au fost înregistrate 7.191 de persoane pozitive cu virusul SARS-CoV-2, dintr-un total de 46.946 teste RT-PCR și antigen efectuate. Gradul de pozitivare este de 15,32%.

Peste 7000 de bolnavi COVID, internați

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 7.067, cu 635 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 976 de persoane, cu 18 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 976 de pacienți internați la ATI, 851 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 358 sunt minori, 351 fiind internați în secții, cu 59 mai puțin decât în ziua anterioară și 7 la ATI, similar cu ziua anterioară.

695 de paturi ATI libere, destinate pacienților COVID

Conform oferite de Ministerul Sănătății, la nivel național există 1.671 paturi de ATI destinate pacienților COVID-19, dintre care, 386 în București.

La nivelul întregii țări sunt ocupate 976 paturi ATI COVID-19.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.407.607 teste RT-PCR și 8.579.516 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.851 de teste RT-PCR (8.249 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.602 la cerere) și 31.095 de teste rapide antigenice.

101 persoane, răpuse de COVID-19

Până astăzi, 63.294 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 25.02.2022 (10:00) – 26.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 101 decese (61 bărbați și 40 femei), dintre care 5 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale.

Dintre cele 101 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 20 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 29 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 46 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

96 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 101 pacienți decedați, 78 au fost nevaccinați și 23  vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. 22 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.

Au fost raportate 5 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Brăila, Ialomița și Maramureș, 2 în luna octombrie și 3 în luna decembrie 2021.