Bilanț COVID: 424 de infectări și 36 de decese raportate în ultima zi. 34 dintre victime erau nevaccinate / 527 de pacienți sunt la ATI
Grupul de Comunicare Strategică a prezentat, luni, un nou bilanț al pandemiei de coronavirus în România – 1.798.629 de infectări, din care 1.726.051 persoane vindecate și 58.232 pacienți decedați.
424 de noi cazuri COVID, din care 136 în București
În ultima zi au fost testate pozitiv 424 de persoane, majoritatea din Cluj (32), Ilfov (57), București (136) și Timiș (136). Alte 78 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, majoritatea fiind din Arad (13) și Buzău (15).
Rata de infectare la nivel național a ajuns la 0,65, toate județele fiind în scenariul roșu.
Acum sunt internați în spitale 3.204 de pacienți, din care 68 sunt minori. 527 de pacienți sunt la ATI, 4 dintre aceștia fiind minori.
Dintre cei 527 de pacienți la Terapie Intensivă, 47 au certificat care atestă vaccinarea.
„Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.940.216 teste RT-PCR și 5.763.193 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.372 de teste RT-PCR (2.733 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.639 la cerere) și 14.325 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 10.894 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.461 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 82.642 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 33 de persoane”, se arată în informarea oficială.
Încă 36 de decese din cauza COVID
Tot în ultima zi au fost raportate 36 de decese, din care opt anterioare. Este vorba despre 19 bărbați și 17 femei, pacienți internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Ialomița, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.
34 dintre victime nu erau vaccinate. Toți pacienții vaccinați aveau comorbidități.
„Dintre cele 36 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 la categoria de vârstă peste 80 ani.
35 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a înregistrat comorbidități.
Au fost raportate 8 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bacău, Buzău, înregistrate în luna noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 28 de decese”, se mai arată în informarea oficială.