Bijuterii de aur în valoare de aproape jumătate de milion de lei, confiscate de polițiștii de frontieră. Unde erau ascunse

Publicat: 17 08. 2024, 15:56
Actualizat: 17 08. 2024, 15:56
Sursa foto: Freepik.com

Peste un kilogram de bijuterii de aur în valoare de aproape jumătate de milion de lei au fost descoperite la intrarea în România, în punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu-Ruse. Polițiștii de frontieră au descoperit cele menționate anterior sub roata unui autocar.

Un cetățean turc a încercat să introducă ilegal în țară un kilogram de bijuterii de aur

„Polițiștii de frontieră români și bulgari din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse împreună cu lucrătorii din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit peste 1 kg de bijuterii susceptibile a fi din aur, ascunse sub roata din față a unui autocar.

La data de 16.08.2024, în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat la controlul de frontieră, un autocar ce aparține unei firme de transport persoane”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Polițiștii de frontieră români și bulgari au efectuat un control, iar în urma acestuia, sub roata din față a mijlocului de transport, au găsit mai multe pachete care conțineau bijuterii din metal galben și alb, susceptibile a fi aur, în cantitate de 1.131 grame, în valoare de aproximativ 395.850 lei.

Întreaga cantitate de aur, ce aparținea unui cetățean turc, pasager în autocar, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de  contrabandăconform art. 270, alin. 3 din Legea 86/2006, au mai transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.