Două femei au murit carbonizate, iar un bărbat a suferit arsuri într-un incendiu ce a izbucnit, luni dimineață, la o casă din satul Șișterea, județul Bihor, relatează Mediafax.
Se pare că incendiul a pornit din vina proprietarului care a montat o butelie de gaz şi a verificat-o cu un chibrit.
„Conform cercetărilor efectuate la faţa locului, incendiul a fost, cel mai probabil, generat de o butelie cu gaz care s-a aprins din cauza faptului că proprietarul, după montarea acesteia, a verificat etanşeitatea regulatorului de presiune utilizând flacără deschisă, cu un chibrit”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, locotenentul Camelia Roşca.
Butelia nu a explodat, însă gazul din ea a întreţinut incendiul.
Cel care a testat butelia cu chibritul a fost chiar proprietarul casei, un bărbat de 77 de ani.
Bătrânul a reușit să iasă repede din casă, însă nu a mai reușit să le scoată pe soţia sa, în vârstă de 68 de ani, şi pe o altă femeie, de 93 de ani.
Trupurile femeilor au fost găsite carbonizate de către pompieri, după stingerea incendiului.
Bărbatul, care a suferit arsuri, a fost transportat la spital.