Bihor: Autoturisme căutate în Italia și Spania, descoperite în vama Borș
Două autoturime căutate de autoritățile italiene și spaniole au fost descoperite luni după amiază la frontiera Borș, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat trimis de ITPF Oradea, cele două autovehicule nu au fost găsite în același timp, intervalul dintre cele două fiind de 10 minute, ambele fiind conduse cetățeni români.
Prima mașină era înmatriculată în Italia și era condusă de o femeie în vârstă de 23 de ani din Botoșani.
„Polițiștii de frontieră au solicitat pentru control documentele mașinii, ocazie cu care au constatat că autoturismul figurează ca fiind ‘bun căutat pentru confiscare’, alertă introdusă de autoritățile italiene, în data de 21 noiembrie a.c.. Față de cele constatate, Anca L. a declarat că a achiziționat mașina din Italia, de la un cetățean sârb a cărui identitate nu o cunoaște, contra sumei de 7.000 de euro și nu știa că autoturismul este căutat de autoritățile italiene”, se arată în comunicat.
Cel de-al doilea autoturism a fost găsit zece minute mai târziu, iar la volanul său se afla un bărbat cu vârsta de 34 de ani din Bistrița-Năsăud.
“Radu I. a declarat că locuiește cu forme legale în Spania și a achiziționat mașina dintr-un parc auto, în schimbul unei remorci frigorifice, în valoare de 11.000 de euro și a sumei de 6.000 de euro și nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul este căutat de autoritățile din Spania”, a precizat, în comunicat, comisarul-șef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea.
Cele două autoturisme în valoarea totală de aproximativ 35.000 de euro au fost confiscate la sediul I.T.P.F. Oradea, în timp ce polițiștii de frontieră efectuează cercetări cu privire la infracțiunea de tăinuire la furt, iar la finalul cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se cer.