Cosmin Diaconu, în vârstă de doar 24 de ani, este unul dintre designerii celebrei Beyonce. Diva a purtat câteva dintre creațiile tânărului român în cadrul turneului său mondial „Renaissance World Tour”.
Chiar dacă în spatele său stă o copilărie cu neajunsuri, Cosmin a plecat din Bacău și a reușit să se facă remarcat în moda internațională. Tânărul a îmbrăcat-o pe Beyonce în cadrul turneului mondial.
Acum, Cosmin stă în Londra, unde și muncește. Mai are doi frați, unul geamăn și unul mai mare, care au rămas în grija bunicilor, în satul Valea Seacă, din Bacău, după ce părinții lor au decis să părăsească țara pentru a-și crea un viitor mai bun, în Italia. După doi ani, părinții și-au luat și copiii cu ei.
După opt ani în care a locuit în Londra, Cosmin a fost nevoit să vină înapoi în România, pentru că mama lor se îmbolnăvise.
„Mi-a căzut lumea în cap. Nu am avut posibilitatea de a alege, a trebuit să venim în țară și nu o să uit niciodată cum mi se părea că acela e sfârșitul lumii pentru mine. Fusesem în vacanță între timp în țară, știam ce e și puteam să fac comparație cu Italia”, a spus Cosmin.
Plecat în Londra, tânărul român s-a înscris la facultatea de Design Vestimentar, iar după studii, Cosmin s-a bucurat de faptul că a lui colecție a ajuns la Săptămâna Modei de la Londra. Acum, este un adevărat bărbat și se bucură de un succes răsunător, urmând totodată un stagiu de pregătire la o companie londoneză, care se ocupă de designul vestimentar pentru mai multe vedete.
De neașteptat, dar celebra Beyonce a purtat două dintre costumele realizate de tânărul român. Diva a apărut îmbrăcată în piesele vestimentare chiar în cadrul turneului său mondial „Renaissance World Tour”.
„Am lucrat la două costume și le-a purtat pe ambele. A fost ceva neașteptat pentru că am acceptat comanda în ultimul minut, nu știam exact în ce m-am băgat, a fost mult de muncă, dar am terminat proiectul, am trimis totul la ei și după câteva zile a apărut pe scenă cu hainele lucrate de noi. Când am văzut, nu mi-a venit să cred că eu am pus mâna pe hainele alea, am tăiat materialul și e pe scenă și lumea se uită”, a spus Cosmin, conform life.ro.
Tânărul a rămas fascinat după ce a văzut că publicul a apreciat costumele realizate de el și i se pare incredibil că i se întâmplă aceste lucruri la puțin timp după ce a finalizat studiile.