Bercea Mondial va cere o permisie pentru a participa la funerariile mamei sale, decedată joi noapte

Publicat: 22 08. 2014, 14:05
Foto: Mediafax

Mama lui Bercea Mondial a decedat joi noapte, iar avocații lui Sandu Anghel au anunțat că acesta va depune o cerere la Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) pentru a participa la slujba de înmormânare.

Solicitarea unei permisii va fi depusp chiar vineri la ANP, dar și la Penitenciarul Craiova, a explicat avocatul Pavel Abraham, citat de Mediafax.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, este în prezent în închisoare unde ispăşeşte o pedeapsă de opt ani şi nouă luni, pentru că şi-a înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011.

Mama acestuia a murit în timpul nopții, la Spitalul Floreasca din București, unde era internată cu o patologie gravă. Ea se afla internată din 11 august, iar în această perioadă a suferit mai multe intervenții chirurgicale.