Bercea Mondial, un nou dosar penal pentru ultraj şi instigare la mărturie mincinoasă

Bercea Mondial, un nou dosar penal pentru ultraj şi instigare la mărturie mincinoasă
Foto: romanialibera.ro

Cunoscutul cap al lumii interlope din Slatina, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, este cercetat într-un nou dosar penal pentru ultraj şi instigare la mărturie mincinoasă, după ce l-ar fi ultragiat pe şeful Poliţiei din Drăgăneşti-Olt, informează Mediafax.

Dosarul a fost preluat de Parchetul Tribunalului Olt şi potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Olt, comisar Claudia Radu, s-a început luni urmărirea penală pe numele lui Bercea Mondial.

„Şeful Poliţiei Drăgăneşti-Olt a făcut un raport pe care l-a înaintat inspectorului-şef al IPJ Olt prin care spune că a fost ultragiat de către Sandu Anghel. “Raportul a fost înaintat către Parchetul competent cu soluţionarea”, a declarat comisar Radu, citat de sursă.

Bercea Mondial a fost arestat de Tribunalul Olt într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă de omor, după ce şi-ar fi înjunghiat nepotul, Ionuţ Anghel, zis Mercedes, care a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

După incident, atât Ionut Anghel cât şi rudele lui care erau de faţă în momentul altercaţiei, au susţinut că tânărul a fost înjunghiat de către Bercea Mondial. Ulterior, rudele şi-au schimbat declaraţiile şi au spus că cel care l-a înjunghiat pe Mercedes este unul dintre fiii minori ai lui Bercea.

Bercea Mondial a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope, iar membrii familiei au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale. În prezent, Bercea mai este cercetat în şase dosare penale.

Miercuri, Curtea de Apel Craiova, va judeca recursul lui Bercea Mondial faţă de Tribunalul olt, care a respins în urmă cu patru zile cererea acestuia de eliberare provizorie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)