Magnatul israelian Beny Steinmetz, unul dintre investitorii de la Roșia Montană, este judecat în Elveţia pentru acte de corupţie! Ar fi dat o mită de 10 milioane de dolari soției președintelui din Guineea ca să scape de concurență

Publicat: 13 08. 2019, 10:38

Miliardarul israelian Beny Steinmetz, unul dintre investitorii de la Roșia Montană, împreună cu alți doi oameni de afaceri ar fi plătit 10 milioane de dolari, în perioada 2005-2010, soției președintelui din Guinea pentru a-și elimina un concurent în regiunea de exploatare Simandou, susțin procurorii elvețieni.

Potrivit procurorilor de la Geneva, cei trei ar fi încercat să mascheze mita uriașă oferităoției președinteluiLansana Conte, prin intermediul unorcontracte și facturi false, scrietimesofisrael.com.

Parchetul a declarat luni că acuzațiile asupra celor trăi includ fapte de corupție asupra oficialilor străini și falsificare de documente, iar pedepsele prevăzute în acest caz sunt de la 2 la 10 ani de detenție.

Noul scandal de corupție în care este implicat magnatul israelianBeny Steinmetz are loc în contextul în care autoritățile israeliene l-au arestat în decembrie 2016, dar l-au eliberat sub respectarea unor condiții stricte.

Arestarea omului de afaceri Beny Steinmetz în Israel a avut legătură cu investigaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din România,legată de un dosar de retrocedări ilegale. Mai exact, miliardarul israelian ar fi fost liderul unei reţele de retrocedări ilegale şi cel care dădea banii pentru a cumpăra bunăvoinţa funcţionarilor.Pe 18 mai 2016, Steinmetz a fost trimis în judecată alături de omul de afaceri Remus Truică, Prinţul Paul şi alte 20 de persoane, în dosarul retrocedării ilegale a fermei Băneasa şi a 47 de hectare din Pădurea Snagov. Prejudiciul adus statului în acest caz se ridică la peste 135 de milioane de euro.

Omul de afaceri israelian era considerat cel mai bogat evreu şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. A fost locul 178 mondial, cu o avere estimată la 7,4 miliarde de dolari. Este unul dintre investitorii proiectului minier de la Roşia Montana.