Belgia: Suceveanul Alexandru Caliniuc a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru viol și crimă. Judecător: „Va trebui să vă dați seama de suferința extraordinară pe care ați provocat-o”

Belgia: Suceveanul Alexandru Caliniuc a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru viol și crimă. Judecător: „Va trebui să vă dați seama de suferința extraordinară pe care ați provocat-o”
foto: Pixabay

Alexandru Caliniuc, un român în vârstă de 27 de ani din orașul Salcea, județul Suceava, a fost condamnat în Belgia la 25 de ani de închisoare pentru violarea și uciderea unei tinere. Procurorul ceruse închisoare pe viață, dar instanța a luat în considerare vârsta și cazierul tânărului.

Român condamnat în Belgia pentru viol și crimă

Alexandru Caliniuc a fost judecat pentru crima și violul comis asupra Sofiei Muylle, în vârstă de 27 de ani, pe ianuarie 2017, pe o plajă din Knokke, Belgia. El a recunoscut că a violat-o pe fată, dar a negat că i-a luat viața în mod conștient, informează ziardesuceava.ro.

„În niciun moment nu a tratat-o ca pe un om, ci ca pe un obiect. Se pare că nu a avut deloc milă, ci doar și-a satisfăcut fantezia. Aceasta a dat dovadă de depravare sexuală”, a arătat juriul.

„Domnule Caliniuc ați fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Ați avut o viață în mâinile dumneavoastră și ați aruncat-o cu indiferență, de parcă nu ar fi fost o ființă umană, ci un obiect. Pedeapsa vă va oferi o altă perspectivă asupra vieții. Veți beneficia de o a doua șansă. Totuși va trebui să vă dați seama de suferința extraordinară pe care ați provocat-o familiei Muylle. Gândiți-vă doar la enormul dezastru pe care l-ați făcut. Altfel, cei 25 de ani vor trece în zadar”, a declarat judecătorul Willem De Pauw, citat de ziardevrancea.ro.

La rândul său, procurorul Celine D’have a vorbit despre „infracțiuni deosebit de grave” și „dovada cruzimi extraordinare” și a insistat asupra poziției vulnerabile în care s-a găsit victima.

În schimb, avocatul lui Alexandru Caliniuc, Pieter Filipowicz, a spus despre clientul său că are cazierul curat și că a muncit din greu în Italia și Belgia pentru a-și întreține familia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`