Bela Karoly, antrenorul care a făcut istorie cu Nadia Comăneci, în stare critică: „Nu recunoaște pe nimeni”

Bela Karoly, antrenorul care a făcut istorie cu Nadia Comăneci, în stare critică: „Nu recunoaște pe nimeni”
sursă foto: Hepta

Bela Karoly, în vâstă de 82 de ani, antrenorul care a făcut istorie alături de fosta gimnastă româncă Nadia Comăneci, apoi de multe alte gimnaste din SUA, își trăiește „ultimele zile”. Acesta este grav bolnav. Anunțul a fost făcut de Geza Poszar, cel care era coregraf în epoca de aur a gimnasticii românești.

Bela Karoly suferă de Alzheimer

Se pare că Bela Karoly, care locuiește în SUA, unde s-a mutat împreună cu soția, Marta Karoly, încă din anii ’80, suferă de Alzheimer, dar are și alte afecțiuni severe. El nu îi mai recunoaște nici măcar pe cei dragi și poate fi hrănit doar cu lingurița.

„Din păcate, Bela nu mai recunoaște pe nimeni și e îngrijit de o soră medicală, acasă, 24 de ore din 24. Poate să mănânce doar baby-food, cu lingurița, ca la copiii mici. Își trăiește ultimele zile. Bela se luptă cu maladia Alzheimer și înțeleg că are și o serie de alte complicații medicale. După ce au vândut ranchul și sala, întreg complexul, Marta și Bela s-au mutat la Huntsville, vreo două ore depărtare de Houston, unde locuiește și fiica lui cu familia”, a declarat Geza Poszar pentru GSP, arată Antena3.

„Omul pe care nu a reușit nimeni și nimic să-l dărâme…regula nemiloasă a vieții îl scoate încet din joc”
Fostul coregraf, care a activat în perioada în care Nadia Comăneci uimea lume cu performanțele sale sportive, a dezvăluit, printr-un comentariu postat pe o rețea de socializare, că Bela Karoly se apropie cu pași repezi de sfârșitul „maratonului vieții” și i-a îndemnat pe internauți să se roage pentru el.

„Schimb texte cu Nadia foarte des și mai și vorbim. Ieri am schimbat texte privind starea lui Bela, care e pe ultimii metri… în maratonul vieții. Vă rog să vă rugați pentru el, omul pe care nu a reușit nimeni și nimica să-l dărâme, a jucat numai după regulile lui, regula nemiloasă a vieții îl scoate încet, încet din joc”, a scris acesta.

În ediția din 1976 a Jocurilor Olimpice, sub îndrumarea celebrului antrenor de gimnastică Bela Karoly, Nadia a devenit „Zeița de la Montreal” și prima gimnastă din istorie care a obținut nota maximă.

Afişajul electronic nu era programat să arate nota 10, fiindcă nu existau decât trei spaţii pentru afişarea notelor, aşa că pe ecran a apărut nota 1.00. Momentul a fost inițial confuz pentru delegația României, iar antrenorul Bela Karoly s-a îndreptat spre juriu pentru a cere explicații pentru nota Nadiei.

Anul 1981 a intrat în istoria gimnasticii româneşti; şi nu pentru că a fost un an cu performanţe deosebite, ci pentru că soţii Martha şi Béla Károly, antrenorii lotului naţional de gimnastică artistică feminin, au decis să nu mai revină în ţară la finele turneului întreprins în Venezuela şi SUA.

Viața și realizările lui Bela Karoly

Béla Károly s-a născut la 13 septembrie 1942 la Cluj, într-o familie de ingineri. A absolvit în 1968 Institutul de Educaţie Fizică şi Sport şi a primit repartiţie la Liceul de gimnastică din municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej (Oneşti).

La rândul ei, Martha Gyöngyver, viitoarea soţie a lui Béla, s-a născut la 13 august 1942 în Odorheiul Secuiesc, a urmat Institutul Pedagogic din Cluj şi a fost instalată pe post de profesor de educaţie fizică la şcoala sportivă din Petroşani. Din anul 1968 s-a transferat la şcoala de gimnastică din Oneşti, înfiinţată prin eforturile Mariei Simionescu.

La câţiva ani de la începutul activităţii lor la Oneşti, Martha şi Béla Károly au fost numiţi la conducerea tehnică a lotului naţional feminin de gimnastică, ajutaţi de coregraful Géza Poszar.

Aceasta se întâmpla în anul 1974, iar concomitent cu ascensiunea profesională a celor doi a început să capete contur şi interesul lucrătorilor Securităţii pentru familia de antrenori.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:30 - Președintele Coreei de Sud declară legea marțială de urgență, trimițând unde de șoc în întreaga țară. Acuză Opoziția de simpatii „comuniste nord-coreene”
19:06 - Cafeaua, din ce în ce mai scumpă. Cât a ajuns să coste
19:05 - „Dragi românce, voi știți mai bine de atât!”. Reacția femeilor cu funcții în UE la declarațiile misogine ale lui Călin Georgescu: „Să se ducă-n…” (VIDEO)
19:03 - Panică la o bancă din Călărași. Un bărbat înarmat cu pistol a intrat în clădire și a amenințat angajații
19:03 - Bogdan Balanișcu (PSD): Cred că avem cei mai slabi candidați la prezidențiale, de la Revoluție încoace. Personal, nu știu dacă voi vota cu vreunul dintre ei (VIDEO)
18:42 - Castelul Peleș va putea fi vizitat doar parțial, din cauza unei avarii la conducta de apă. Problema durează de peste un an
18:30 - Doi soți au fost găsiți morți într-un apartament în București. Fiica lor a dat alarma
18:28 - Elena Lasconi, mesaj pentru românii care locuiesc în străinătate: Știu că votul vostru este un vot antisistem. Și e normal să votați împotriva celor care v-au alungat din țară. Însă, singurul candidat antisistem sunt eu (VIDEO)
18:21 - Paleologu: Acum e vorba de salvarea democrației. Georgescu înseamnă izolare, sărăcie, stagnare și să ne întoarcem cu 35 de ani înapoi / Fantasmele legate de neomarxismul USR-iștilor sunt prostii (VIDEO)
17:58 - Andreea Bălan a fost cerută în căsătorie de Victor Cornea. „Ești îngerul meu păzitor”