Becali reacționează la sancțiunile primite de la Comisia de la Poarta Albă: ”Presa a fost permanent în fața casei mele, la poliție, la cimitir”
George Becali a răspuns după sanțiunile primite de la conducerea Penitenciarului Poarta Albă, spunând prin avocata sa că va contesta pedepsele primite pentru ”spectacolul” oferit în cele 24 de ore de libertate.
Comisia de la Poarta Albă a decis că lui Becali i se suspendă dreptul de a primi și cumpăra bunuri timp de o lună, i se suspendă tot pentru o lună dreptul de a primi vizite și se va sesiza comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor.
Becali se simte nevinovat și spune că presa l-a urmărit constant, jurnaliștii practic dormind la ușa casei sale, scrie GSP.
”Comisia m-a sancţionat pentru faptul că am spus că mă întorc a doua zi la ora 9.00, iar la ora 8.30 doresc să fiu în faţa penitenciarului pentru a nu întîrzia la întoarcere. Mai mult nu am contactat eu presa, mass-media m-a aşteptat în faţa porţii mele, au fost permanent în faţa casei mele, la poliţie, la cimitir. Nu au plecat nici o secundă din faţa casei mele, au dormit în maşini în faţa porţii. Inevitabil era faptul să nu iau legătura cu ei, atîta timp cît eu sînt o persoana publică, sînt fost europarlamentar şi deputat, sînt un personaj care ţine tot timpul prima pagina de ziare şi fac rating ori de cîte ori se discută de numele >! După cum se poate observa, în fiecare răspuns pe care l-am dat jurnaliştiilor ce au fost în jurul meu, am făcut referiri clare la conceptele religiei mele şi am înţeles să mă adresez public în sensul răspîndirii sentimentelor de bună înţelegere, de iertare, de respect pentru semeni şi pentru drepturile lor”, a spus Becali prin avocata sa, Maria Vasii.