Becali a făcut indigestie după masa de Crăciun: Latifundiarul, vizitat în închisoare de Revelion de Ionuț Luțu și Mihai Stoica

Publicat: 31 12. 2013, 19:02

Înainte de finalul anului, Gigi Becali a fost vizitat în închisoare de omul său de încredere Ionuţ Luţu şi de managerul echipei Steaua, Mihai Stoica.

Cei doi au mers să discute despre strategia de trasnferuri din 2014. Înainte de a primi vizita celor doi, latifundiarul din Pipera a dat pe la spitalul penitenciarului Poarta albă.

Şi asta pentru că, după ospăţul de Crăciun, omul de afaceri s-a simţit rău. Verdictul medicului a fost clar: indigestie.

Managerul stelist a discutat cu șeful său despre eventualele transferuri ale echipei din această iarnă, dar și despre stadiul negocierilor cu fotbaliștii din lot care de pe 1 ianuarie 2014 intră în ultimele șase luni de contract cu campioana en-titre.

De la întâlnire a lipsit antrenorul Laurențiu Reghecampf, aflat în vacanță în Austria, cu familia.

Anul trecut Gigi a împărțit bani colindătorilor în stânga și în dreapta și a petrecut la Poiana Braşov, unde a invitat la pomana porcului zeci de prieteni.

Anul acesta în schimb nu a reușit să îi convingă pe şefii penitenciarului să-l lase să îşi petreacă sărbătorile alături de familie, aşa că a luat masa împreună cu colegii de celulă şi s-a uitat la televizor.

Doar că preparatele pe bază de carne grasă nu i-au priit deţinutului Becali, iar masa copioasă de Crăciun i-a cam venit de hac.

Mâncărurile tradiționale i-au dat stomacul peste cap și acesta a fost la un pas să ajungă în spital. Fostul parlamentar a acuzat dureri în piept şi stări de vomă, așa că cei din penitenciar au apelat la ajutor medical. Însă, după mai multe analize, medicii i-au spus că e vorba doar despre o indigestie.

Potrivit jurnaliştilor de la libertatea, Becali a refuzat medicaţia, pe motiv că palinca de prune, pe care o avea de acasă, îi e suficientă pentru a-şi drege cumplitele dureri de stomac.