BEC a decis să sesizeze Parchetul și CNA, după ce membrii instituției au primit amenințări pe rețelele sociale: „Biroul Electoral Central condamnă ferm orice act de intimidare sau amenințare la adresa membrilor săi”
:format(webp):quality(80)/http://www.b1tv.ro/wp-content/uploads/2025/03/ID256856_INQUAM_Photos_Malina_Norocea-1-1920x1033.png)
Biroul Electoral Central a decis, în unanimitate, să sesizeze Parchetul și CNA-ul după ce membrii instituției au primit mai multe amenințări pe rețelele sociale.
„Biroul Electoral Central condamnă ferm orice act de intimidare sau amenințare la adresa membrilor săi”
„Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) aduce la cunoștința publicului faptul că, în ședința din 14 martie 2025, a decis în unanimitate sesizarea organelor de urmărire penală și a Consiliului Național al Audiovizualului ca urmare a amenințărilor primite de membrii săi pe rețelele de socializare. Biroul Electoral Central condamnă ferm orice act de intimidare sau amenințare la adresa membrilor săi și subliniază importanța respectării legii și a instituțiilor statului”, a transmis BEC într-un comunicat de presă, potrivit G4Media.
Reamintim că BEC a respins, duminică, candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, iar după decizia BEC a avut loc un protest violent al susținătorilor lui Georgescu, , în fața instituției.