Un bebeluș de doar o lună a fost găsit mort în urma unui incendiu la o locuință din comuna Oltina, județul Constanța.
Pompierii sosiți la fața locului au extras trupul bebelușul carbonizat. Din primele informații, în casă se mai aflau și alți copii care au fost lăsați nesupravegheață de mama lor care plecase la magazin, conform Adevărul.
„La data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 10.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil din comuna Oltina ar fi izbucnit un incendiu. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. În urma lichidării incendiului, în imobil a fost găsit un nou-născut de sex feminin, în vârstă de aproximativ o lună, decedat”, a transmis IPJ Constanța.
Polițiștii vor continua cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia.