Bebeluș din Botoșani, în stare critică după ce s-a înecat cu lapte. Mama nu și-a dat seama că intrase în stop cardio-respirator
:format(webp):quality(80)/http://www.b1tv.ro/wp-content/uploads/2025/02/bebelus.jpg)
Un băiețel de nici o lună de zile se zbate între viaţă şi moarte după ce s-a înecat cu lapte. Pentru că nu a conștientizat cât de gravă era situația în care se afla bebelușul, mama nu a apelat la serviciul de urgență, ci l-a adus cu mașina la spitalul din Dorohoi. Cazul copilului, care era deja în stop cardio-respirator când a ajuns la spital, putea evolua diferit dacă mama ar fi înţeles la timp ce se întâmplă şi i-ar fi acordat primul ajutor.
„Din punctul ei de vedere, bebeluşul era apatic, dar el era în stop cardio-respirator. A fost reususcitat”, a spus Valerian Andrieș, director spital Dorohoi, potrivit Observator News.
Bebeluşul de doar 29 de zile a ajuns la spitalul din Dorohoi în braţele mamei. Femeia care a născut recent gemeni nu şi-a dat seama cât de gravă este situaţia și, nu doar că l-a adus pe micuț cu mașina personală la Urgențe, dar a și așteptat la rând atunci când a ajuns. Timpul de așteptare nu a fost în favoarea stării de sănătate a copilului care, când a ajuns în sfârşit la medic, îşi pierduse deja răsuflarea.
„Resuscitat, intubat, aspirat şi transferat cu elicopterul la Iaşi”, a spus Valerian Andrieș, director spital Dorohoi.
Medicii sunt rezervați cu privire la șansele bebelușului
Din fericire, băiețelul a răspuns manevrelor de resuscitare. A fost intubat și ventilat mecanic în aşteptarea elicopterului care l-a transferat în siguranţă la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași.
La Iaşi, medicii sunt rezervaţi în ceea ce privește prognosticul bebeluşului, aflat acum la Terapie Intensivă. În astfel de cazuri, supravieţuirea este urmată de cele mai multe ori de sechele pe viaţă. Cu cât aportul de oxigen este blocat mai mult timp, cu atât efectele asupra creierului sunt mai grave.
Cum trebuie procedat în situații de genul
„Încurajăm să tuşească. Să încerce să elimine corpul străin. Îl aplecăm puţin în faţă şi îi aplicăm 5 lovituri între omoplaţi. Dacă aceste lovituri interscapulare nu au avut eficienţă vom aplica manevra Heimlich. Mişcarea va trebui să fie bruscă. La fel, facem 5 compresiuni de genul asta. La bebeluş nu efectuăm manevrele la nivelul stomacului sau la nivelul abdomenului, ci pe treimea inferioară a toracelui”, a explicat un medic.
O manevră reuşită salvează vieţi. După 5-6 minute în care creierul este lipsit de oxigen, pacientul intră în moarte cerebrală. Aşa se face că, anual, 70.000 de oameni mor pentru că nu primesc primul ajutor la timp, pe care 8 din 10 români nici măcar nu ştiu să îl acorde, arată o statistică.