Beatrice Mahler, manager la Spitalul Marius Nasta, despre situația de la Suceava: „O lipsă de procedură. Aveau balon, nu știau cum să îl folosească” / „Atunci când personalul devine pacient e chiar un moment critic” (VIDEO)
Atunci când personalul devine pacient este chiar un moment critic, a atras atenția Beatrice Mahler, managerul Institutului Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, care a explicat că situația de la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava nu a fost cauzată neapărat de o absență a materialelor sanitare, ci mai degrabă de o lipsă a procedurilor.
Situația de la Suceava, cauzată de lipsa de procedură
„Din ce am citit eu, nu a fost o lipsă de dotare, ci o lipsă de procedură. Aveau balon, nu știau cum să îl folosească. Aveau sondă de intubație, nu știau cum trebuie să servească medicul pentru ca intubația să fie efectuată corect. Aici este vorba despre asumarea unor proceduri și de respectarea lor. Procedurile trebuie învățate. Medicina înseamnă efort zilnic din partea tuturor. Nu numai medicii trebuie să învețe. O asistentă medicală, care știe ce are de făcut, este o mină de aur lângă un medic. Așa că fiecare dintre noi trebuie să ne cunoaștem rolul și să ni-l asumăm, și să învățăm în fiecare zi”, a declarat Beatrice Mahler, vineri, în direct pe B1 TV, în emisiunea realizată de Tudor Mușat.
Deși a recunoscut că spitalele au nevoie de personal în lupta cu COVID-19, ea a subliniat că, la Suceava, problema a fost infectarea cadrul medicale: „Atunci când personalul devine pacient este chiar un moment critic. De aceea trebuie făcut ceva pentru ca personalul din spitale să nu devină pacienți”.
Întrebată cum ar trebui să se concretizeze managementul militar de la Spitalul din Suceava, Beatrice Mahler a răspuns: „Nu știu dacă trebuie să vedem lucrurile separat. Adică și colegii noștri care sunt medici militari sunt tot medici, în primul rând, doar că ascultă ordinele care vin și sigur că, da, ei trebuie să respecte ordinele cu extrem de mare responsabilitate și cu rigurozitate. Până la urmă, orice spital se conduce după o lege care este legea tuturor spitalelor din România și, mai mult decât atât, tot ceea ce se întâmplă într-un spital trebuie să fie procedural. Lipsa procedurilor creează haos. Lipsa asumării procedurilor de către personal creează o lipsă de siguranță în actul medical, care se răsfrânge direct asupra pacientului. Cred că ordinea, în orice criză, este cea care poate să restabilească echilibrul”.
Ce spune Beatrice Mahler, managerul de la Spitalul „Marius Nasta”, despre numărul de cadre medicale infectate
Autoritățile române au precizat că, la ora actuală, la nivel național sunt peste 700 de cadre medicale infectate cu coronavirus.
„Este extrem de trist acest lucru și acest lucru ar trebui să ne oblige să regândim testarea personalului medical din spitale. Nu doar acolo unde sunt cadre medicale simptomatice, ci să existe o testare periodică a personalului medical. Altfel, riscăm ca noi, cei care suntem lângă pacienți, să nu mai putem fi acolo și, astfel, să nu mai putem asigura asistența medicală. Este, cred eu, important să regândim acest lucru pentru toate cadrele medicale, care asistă, mai ales cei din zona de urgență, cei care lucrează în spitalele cu COVID-19”, a adăugat managerul de la Spitalul „Marius Nasta”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.