Beatrice Mahler: Institutul Marius Nasta a cerut ajutorul spitalelor din jurul Bucureștiului pentru a putea gestiona numărul crescut de pacienți cu forme severe de tuberculoză. Ne uimește gravitatea deosebită a cazurilor (VIDEO)

Publicat: 13 01. 2023, 22:15
Actualizat: 13 01. 2023, 22:54
Foto: Inquam Photos / George Călin

Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta a fost nevoit să ceară ajutorul spitalelor din jurul Bucureștiului pentru a putea să gestioneze numărul crescut de pacienți cu forme severe de tuberculoză, a declarat managerul instituției medicale, dr. Beatrice Mahler, vineri, la Știrile B1 TV prezentate de Dan Gabor.

Beatrice Mahler, pe B1 TV: Ne uimește gravitatea deosebită a cazurilor de tuberculoză care ajung la spital

Întrebată ce este tuberculoza și de ce se înmulțesc cazurile, Beatrice Mahler a explicat: „Tuberculoza este o boală care se transmite pe cale aeriană, a cărei gravitate este extremă dacă nu este depistată la timp. În mod, ca să spun așa, frecvent, numărul de cazuri de tuberculoză ajung să fie mai crescute în perioada sezonului rece, însă ceea ce ne uimește în acest moment este gravitatea deosebită a cazurilor care ajung la spital”.

„Sigur, în perioada pandemiei, am avut o scădere a numărului de pacienți depistați, din motive obiective, aș spune, le cunoaștem, pacienții au evitat să ajungă în spitale, însă acest lucru, în ultimul an, s-a schimbat. Spitalele sunt deschise. Din păcate, obiceiul de a merge la medic atunci când ai o problemă respiratorie lasă încă de dorit și face ca diagnosticul tuberculozei să se pună foarte târziu”, a adăugat ea.

Cât despre simptome, medicul a afirmat: „O tuse care trenează mai mult de trei săptămâni, o stare de oboseală extremă, transpirația nocturnă sunt principalele simptome care ar trebui să îl facă pe cel care le prezintă să se prezinte la cel mai apropiat Dispensar TB. Dispensarul TB este practic un ambulatoriu care oferă gratuit diagnostic și oferă gratuit și tratament dacă ești depistat, iar o tuberculoză depistată precoce poate fi tratată acasă fără internare”.

„Din păcate, în acest moment, numărul de cazuri este atât de mare, cel puțin în București, încât Institutul Marius Nasta a fost nevoit să ceară ajutorul spitalelor din jurul Bucureștiului care tratează pacienți cu tuberculoză, pentru a putea gestiona acest număr crescut de pacienți cu forme severe care, din păcate, deși ambulatoriul TB este funcțional, aceste cazuri nu pot fi tratate la domiciliu”, atrage atenția Beatrice Mahler.

„Orice tuse restantă trebuie evaluată de un medic pneumolog, cu atât mai mult cu cât prezentarea în aceste ambulatorii TB se poate face fără bilet de trmitere, nu la camera de gardă, nu la spitalizarea de zi, în ambulatoriul TB. Sunt adresele disponibile pe site-ul Institutului Marius Nasta”, a mai spus Beatrice Mahler.